A venit primavara

Concluzii intr-o continua transformare

Progresul ca parghie de imbunatatire a vietii poate ajunge toxic tocmai in ce priveste calitatea vietii.

Cand imi povestea bunica despre copilaria ei, copil fiind eu insami atunci, eram fascinata dar totusi cumva mandra ca vremurile evoluasera si eu ma puteam bucura de televizor si jucarii cumparate de la magazin. La scoala generala desenam roboti si masini zburatoare pentru tema “noi in anul 2000”, cam fantezist daca ma gandesc ca circul tot cu mijloacele de transport in comun, numai ca acum nu perforez biletul, validez cardul!, desi am ajuns in 2014.

La adolescenta mi se parea nedrept sa locuiesc intr-un oras mic si linistit unde cunosti pe toata lumea si cam toti te stiu, am concluzionat ca mirajul marilor orase este potrivit cu varsta primelor cautari, de ce al primelor? pentru ca nu te opresti niciodata sa cauti. Desi trecuta de prima tinerete inca mai caut formula magica si ce sa vezi? Mi se pare obositor un oras mare in care esti intr-o alergatura continua intre servici si casa, in care nu cunosti aproape pe nimeni si nimeni nu te cunoaste! Se pare ca fiecare varsta are concluziile ei! Acum mi se pare mirifica viata intr-un oras mic si linistit.

Concluzie peste celelalte concluzii? Intotdeauna tanjesti dupa ce n-ai.

Cu ce hranim rasadurile

Cautam modalitati de hranire a rasadurilor, plantelor la adolescenta si de la un blog la altul, din articol in articol am ajuns pe Hobby Gradina si atatea articole am citit ca toate informatiile au inceput sa se amestece. Sa sun la tara sa-i spun soacrei mele sa pastreze cenusa in saci, ferita de umezeala si sa o intreb daca avem in gradina tataneasa?  Las ca o sun maine ca e 8 Martie si ii zic La Multi Ani si asa in treacat intreb daca mai face focul… :) ! Coji de oua am strans si continui pana pe la inceputul lui mai cand sper sa plantez rasadurile, zat de la cafea-notat!, foi de ceapa strang pentru ca acum stropesc rasadurile cu ceai din foi, pliculetele de la ceaiul consumat-notat!, coji de cartofi, morcovi, etc nu ma incumet sa usuc si sa depozitez pentru ca nu am spatiu, urzici am in gradina si cred ca au inceput sa apara si in piata.

Am pus si a doua tura de seminte primite de la Mirela, Vasi si Angelique, problema ar fi ca nu stiu unde vor incapea toate, pana atunci trebuie sa am grija sa creasca frumos si sanatos, nu ma prea ajuta vremea innorata!

Volumul 1 dintr-o poveste lunga

I-am zis candva baiatului meu sa-mi faca un tablou care reda exact modelul si pentru care eu nu trebuie sa fac nici un exercitiu de imaginatie pentru a interpreta mesajul artistului, mi-a spus sa fac o fotografie, ca odata cu aparitia aparatelor de fotografiat a disparut farmecul portretelor si al peisajelor, ca el se exprima altfel si imbina mai multe tehnici si ca cel mai important este mesajul, el traieste in prezent si priveste spre viitor.

Ceea ce face el presupune foarte multa munca si daruire, isi mentine verticalitatea si incearca sa proiecteze in fiecare lucrare o particica din identitatea lui:

Start in 2014

cu sperante si asteptari, ingrijorare anul asta pentru ca spre deosebire de anul trecut cand nu stiam la ce sa ma astept(visam numai plante sanatoase si pline de rod) acum stiu ca trebuie sa fiu mai atenta la nevoile fiecarei plante. Intre timp m-am documentat si am hotarat sa incep putin altfel si sa acord mai multa atentie pregatirii semintelor inainte de plantare, ghid practic in documentare a fost blogul Mirelunei cu ale ei povesti fermecate si plante fel de fel. Am inceput asadar cu frunzele de aloe care au stat la rece, le-am macerat si am facut o supa crema, am golit pliculetele cu ceai de musetel(asta era singurul ambalat si disponibil), am pus semintele in pliculete, le-am inchis si etichetat si le-am scufundat pentru stimulare in supa crema:

Poveste cu final neasteptat

In drumurile mele zilnice intre servici, casa, cumparat paine si altele, in fata unui supermarket vad un barbat(cu care soarta a fost mai aspra sa zicem) care cerseste in mod agresiv. Si la cersit banuiesc ca sunt mai multe tehnici- de curand am vazut un promo la tv cu Dinica care spunea "mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana"-, dar clar metoda acestuia nu mi se pare cea mai induiosatoare. Nu stiu ce poveste are si nici nu vreau sa-mi imaginez dar pe mine personal ma agaseaza stilul asta agresiv, face un pas inainte, iti iese in fata si oarecum rastit spune "da-mi si mie sa-mi iau o paine", chiar m-am gandit sa-i iau o paine pentru ca nu pare genul care isi cumpara paine din ce primeste! Mi s-a intamplat sa trec de doua-trei ori in aceeasi zi prin fata magazinului respectiv la un interval de zece-cincisprezece minute si de fiecare data te ataca cu acelasi text. 

Selectarea semintelor pentru rasaduri 2014

Aseara m-am uitat si eu prin cutiuta cu seminte si am citit cu surprindere informatiile pe care le scrisesem privind data recoltarii, numarul de seminte si forma fructului(deci am fost organizata si meticuloasa!). Desi anul asta hotarasem sa ma limitez la rasadurile de rosii, pentru ca cineva mi-a facut o surpriza si mi-a trimis si cateva seminte de ardei, gogosar si castraveti am zis ca nu pot sa le las in plicuri si poate mai fac o incercare. Castraveti nu am plantat pana acum, ardei si gogosari am pus si anul trecut, rasadurile erau frumoase dar amplasarea mai putin inspirata printre pomi(din lipsa altui spatiu) nu le-a facut deloc bine(s-au lungit si au rodit foarte putin ).

Sa revenim asadar la rosii, am recoltat seminte din soiurile pe care le-am avut anul trecut si care m-au impresionat ca gust si productivitate:

- inima de bou roze(primite de la Maria Stan in toamna anului 2012) cu fruct grasut, gust deosebit, carnoase, seminte putine, coaja subtire, pretentioase la transport dar gustul primeaza!

Motive suficiente pentru emigrare

Ma tot uit pe bloguri si peste tot vad mancare(anul asta mi-am propus sa revin la greutatea mea ideala), nerabdare pe cele de gradinarit(eu mi-am neglijat si florile din apartament), bilant de sfarsit de an si planuri pentru cel ce a venit(am avut un an dificil, realizarile au fost mai mult de natura spirituala, eforturi mari sa ma mentin pe linia de plutire…ce-mi doresc? asta e, nici macar freamatul ala de sperante si planuri nu-l am).

Caut un imbold, orice/oricum numai sa fac ceva, macar inventarierea semintelor…

Nu reusesc sa-mi fac planuri de nici un fel, nu ca pana acum as fi urmarit sa ma tin de ele pas cu pas, dar aveam un obiectiv pe care il schimbam din mers ce-i drept, exista! Am foarte multe restante si neputand sa le organizez, faptul ca nu sunt undeva acolo pe o lista imaginara, par sa nici nu existe. Din cand in cand realizez ca am de facut diverse dar nefiind organizate si nici prioritizate nu ma mobilizez sa fac ceva, drept urmare casc gura la televizor si butonez telecomanda. Vreau sa spun ca sunt interzisa, de cateva zile subiect de interes national este Bianca Dragusanu! Eu daca nu prea sunt acasa intre orele 17-19, sau daca sunt am treaba si nu am timp sa ma uit la televizor nu mi-am dat seama ce emisiuni idioate sunt in intervalul asta orar pe PRO TV si ANTENA 1.

Se uita cineva la astia? Dar nu inteleg cum putem fi jigniti in asemenea hal, cine sunt cei care promoveaza prostia, incultura, curvele? Cine sunt handicapatii, imbecilii care promoveaza asa ceva, nu exista C.N.A.? nu ar trebui sa se sesizeze?

Media incearca sa ne indobitoceasca si sa ne aduca la nivelul lor cu emisiuni de rahat, pentru retardati! Nu stiu cum de mai suportam atata degradare si umilinta si pana cand?

Uite ca am realizat de ce sunt deprimata! Cred ca pana la urma solutia ar fi sa emigrez in Anglia!

O saptamana buna!

Voi ce vroiati sa va faceti cand veti fi mari?

Nu-mi da pace o intrebare pe care adultii o pun mereu copiilor cand acestia sunt mult prea mici pentru raspunsurile pe care le dau: “ce vrei sa te faci cand vei fi mare”?

De ce unii stiu de mici ce vor sa se faca cand vor fi mari, de ce unii vor sa fie doctori? avocati? si cat de reala este imaginea lor despre meseria la care viseaza? N-am stiut ce vreau sa fiu cand voi fi mare si meseria pe care am ajuns sa o practic este de fapt o consecinta a unor alegeri care nici macar nu-mi apartin. Nu sunt fericita cand se termina luna si se trimit declaratiile, nu am un sentiment de implinire si nici nu cred ca fac pe cineva fericit ca mi-am facut treaba bine si m-am incadrat in termene. Am uitat sa spun, sunt contabil!

De ce nu fac altceva? Pentru ca nu m-am gandit niciodata ce vreau sa ma fac si uite m-am facut déjà mare, chiar foarte mare. Stereotipurile de genul “niciodata nu este prea tarziu” nu-mi par credibile, mai ales dupa o anumita varsta. Ma gandesc de multe ori ca vreau sa fac altceva, ceva important, care sa conteze dar nu pot sa ma abat de la drumul meu de acum si nici nu am un vis nerealizat cum ca as fi vrut sa ma fac altceva. Si nici nu stiu care este ceva-ul ala care chiar conteaza.

Si tu poti sa fii Mos Craciun

Din aproape in aproape astazi am descoperit prin intermediul unui blog pe care il urmaresc cum putem sa aducem putina bucurie copiilor mai putin favorizati. Mi-a placut ideea si cred ca sta in buna-vointa noastra.

http://shoebox.ro

Cornuri fragede

Saptamana trecuta am cumparat o punga de croissante dintr-un magazin si am fost foarte dezamagita. Erau cleioase, nicicum fragede, nici vorba sa fi trecut untul pe langa ele. Si atunci mi-am propus sa gasesc o alternativa ca in weekend sa mancam croissante fragede si proaspete si am gasit-o in cartea de bucate a Silviei Jurcovan:

Galuste cu prune

Activitatile prin gradina s-au cam terminat, la fel si campania de conservare asa ca-mi ramane mai mult timp pentru pofticiosi! Si cum prunele sunt pe terminare m-am gandit ca n-ar fi rau sa-i mai rasfat cu o portie de galuste. Nu am cantitati exacte pentru reteta, fierb cartofii in coaja, dupa ce s-au racit ii curat si ii trec prin razatoarea cu gauri mici, adaug un ou si faina cat pentru un aluat consistent si usor de modelat. Iata si prunele gata imbracate in aluat:

Intre alb si negru

Pe o scara a gradatiilor intre alb si negru o zi obisnuita incepe cam asa: dimineti albe, de un alb imaculat cand reusesc sa ma trezesc fara sa-mi rasune in urechi melodia de la alarma telefonului, spre gri cand parca asteptam sa sune dar nu ma hotarasem inca sa ma dau jos din pat si neagra atunci cand tot aman din zece in zece minute alarma. Nu sunt decat trei nuante descrise dar intre alb si gri sunt multe altele dictate de starea sufleteasca, de gandurile cu care ma trezesc sau de cele care incep sa ma invadeze odata trezita. Recunoastem sau nu toti avem tabieturi si dependente, mai mult dependente cred eu. Cafeaua de dimineata intre tabiet si dependenta, eu o bag in categoria dependentelor si pot sa jur ca sevrajul este starea aceea de ameteala si durere de cap care ma cuprinde si ma zguduie ca intr-o masina fara suspensii pe un drum accidentat de tara, asta daca as indrazni sa sar peste cafeaua de dimineata!

Sunt zile cand activitatile zilnice ma sufoca, cand simt ca m-am robotizat si de multe ori execut fara sa-mi dau seama si zile fara program impus. Chiar daca am tendinta de a ma plange de programul aglomerat am constatat ca finalul de zi este placut in cele agitate, atunci mi se pare o binecuvantare sa ma relaxez si sa enumar treburile rezolvate, imi da o stare de bine si multumire. Imi plac si zilele libere in care trag de timp dar ma simt vinovata ca decalez activitati oarecum urgente si necesare iar la sfarsitul zilei raman cu regretul ca ma puteam mobiliza cumva sa bifez macar o parte din cele mai putin solicitante....

Intre o dimineata gri si un program solicitant pana spre ora 20:00 ma consoleaza bilantul sfarsitului de zi.

Recunostinta

Este o realizare ca mi-am facut singura rasaduri, o mare bucurie ca le-am plantat si le-am vazut cum se transforma din doua in doua saptamani, nu mai zic de mandrie cand am vazut primele rosii legate, cu siguranta am mancat cele mai gustoase rosii(din copilarie mai pastrez vagi amintiri cu gust de rosii din garadina bunicii). Dar cel mai mare castig, dupa opt luni de la deschiderea blogului, sunt oamenii pe care i-am cunoscut, oameni deosebiti, calzi si saritori. In sinea mea am stiut dintotdeauna ca satisfactiile cele mari nu sunt de natura materiala si nimic nu se compara cu o incurajare, o vorba buna, o apreciere, cand cineva se ingrijoareaza alaturi de tine sau se bucura cu tine. Printe toate starile astea sufletesti care te plimba intr-un montagne russe, intre tristete si bucurie, mi-am reconfirmat ca omul este actorul principal si sunt fericita ca am intalnit "maestrii". Prietenia este cel mai frumos dar pe care l-am primit in aceasta perioada, deloc usoara din cauza unor probleme personale, si astazi pot sa spun ca am rupt greutatea gandurilor care nu-mi dadeau pace si sunt fericita ca am ales acum opt luni sa deschid acest blog. Am intalnit oameni minunati si m-am bucurat ca cei mai multi sunt deosebiti, gata oricand cu sfaturi si vorbe incurajatoare.
Va multumesc!

Gem de prune

si nu numai... Am primit prune dintr-o livada de langa Pitesti, si eu am prune la tara, dar astea erau mai mari si mai putin zemoase, lunguiete si brumarii si inca un soi, anaspet, care mi s-a parut ideal pentru galustele cu prune.