miercuri, 7 august 2013

August

Gradina de anul asta nu m-a multumit, rosii putine, ce-i drept foarte gustoase, ardeii pusi la umbra se dezvolta cu incetinitorul, vinetele care au fost ok pana acum au fructe mici care incep sa se decoloreze si sunt tari. Asta pentru ca eu ajung din doua in doua saptamani si nu-mi ajunge niciodata timpul sa fac ceea ce mi-am propus sau pentru ca nu am avut destule cunostinte despre nevoile fiecarei plante, rasadurile au fost frumoase dar am aflat ulterior ca le puteam trata in mod organic pentru pentru o mai buna fructificare. Am avut probleme si cu lipsa calciului in sol si multe fructe au fost afectate, multe flori s-au uscat si au cazut, diferentele de temperatura dintre zi si noapte au influentat si ele in mod negativ. Totusi am mancat cea mai gustoasa salata de rosii, am reusit sa fac si zarzavat de ciorba pentru iarna si ceva suc de rosii mai consistent si imbunatatit cu ceapa, morcov si ardei:





Sper sa reusesc peste doua saptamani sa pun si cherry in suc de rosii:





Ardeii de dezvolta cu incetinitorul:

 Rosii de salata ar mai fi si pentru august, cele de afara foarte putin afectate de mana:




Smochinul produce, alunul este primul an in care rodeste:

Dar cei mai incarcati de rod sunt prunii, am facut de doua ori pana acum galuste cu prune, poate reusesc si un gem peste doua saptamani:

O vara frumoasa si spor la conservat!

10 comentarii:

  1. Aurelia, sa stii ca la mine rosiile-s aproape uscate, dar nu ma plang. Am avut doua luni si jumatate rosii din gradina, am pus 20 de lt. de bulion si vreo zece conserve de rosii. Ardeii au fost mai mult de gust, vinetele micute. Dar sunt gustoase si sunt produse de noi. Daca as fi casnica, as avea grija mai bine de gradina. Trebuie sa ne bucuram de ce avem si sa valorificam tot ce se poate. Si-apoi, din greseli invatam.
    Ce bogatie de prune !!! Sa faci marmelada si compot si prajitura, imi amintesc, ca citisem undeva o reteta de prune conservate in miere, daca o gasesc, o sa scriu pe blog :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si la mine rosiile din solar sunt aproape uscate dar cele puse afara arata inca bine si ar trebui sa inceapa sa se coaca. Si eu am facut ceva conserve din rosiile mele, nu cat mi-as fi dorit, am si cumparat si am facut un suc mai consistent acum trei saptamani. Astept sa se coaca cherry sa pun in suc de rosii cu busuioc. Am valorificat cam tot ce aveam, castraveti, rosii, visine.... Vinetele nu-mi plac deocamdata, mai am doua soiuri sa vad cum evolueaza ele. Cat despre prune...vreau sa fac gem si sa pun la congelator pentru prajituri, daca mai ai retete..., o intreb si pe Mihaela ca ea face o varietate de conserve.

      Ștergere
  2. Vinetele iubesc soarele plin si apa:) Oricum au rodit frumos rosiile si mai frumos ardeii. eu la ardei ma declar invinsa de Goguta si restul trupei, au facut praf toate firele:) Spor in continuare sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a confirmat cineva foarte priceput ceea ce banuiam si eu, nu le-am hranit suficient cu dejectii de pasare sau orice alt ingrasamant organic de felul asta. Credeam ca soarele si apa le sunt suficiente dar se pare ca pamantul meu este destul de saracacios si trebuiau ajutate mai mult. Primul an este cateodata(ca poti avea norocul incepatorului si sa te bucuri de roade nesperate)mai mult pentru invataminte!
      Poate ar trebui sa incerci sa ingradesti gradina de legume, oricum nu te poti supara pe Goguta.

      Ștergere
    2. Anul trecut vinetele la noi nu au fost extraordinare, le-am schimbat locul si a dat roade:-) Gradina a fost imprejmuita dar GOguta si compania a intrat fraudulos. Daca ai gainat la dispozitie e pacat sa nu pui.

      Ștergere
  3. Ai o gradina minunata pentru primul an de gradinarit! Si asa cum spune si Dani, daca am sta acasa si ne-am ocupa numai de asta, lucrurile ar sta mai bine. Dar cat poti face in weekend, ca trece atat de repede! La toamna sa vorbesti de niste gunoi de grajd uscat, este foarte bun. Iar pentru calciu poti strange coji de oua sau poti imbogati solul cu Dolomita. Pe cea din urma vreau si eu sa o folosesc anul urmator, ca si pamantul din gradina mea este sarac in calciu. Unsfarsit de vara frumos iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut roade gustoase, putine dar gustoase! Pentru primul an si eu zic ca a fost pana la urma bine, chiar daca se putea si mai bine. Anul viitor nu-mi ramane decat sa ma straduiesc mai mult, sa plantez numai in locurile insorite si sa fac hraniri periodice. O vara frumoasa si tie!

      Ștergere
  4. La cum arata plantele chiar nu trebuie sa va plangeti.Mie mi-au trebuit 4ani pana am reusit sa selectez soiurile cele mai potrivite pentru zona si terenul pe care-l am si acum, fie vorba intre noi, multumiti pe deplin nu vom fi niciodata. Anul trecut, au mers foarte bine rosiile la mine, acum vad ca merg capia si vinetele dar rosiile au produs mai putin chiar daca s-au bucurat de aceleasi conditii -poate chiar imbunatatite - fata de anul trecut. Asa ca nu disperati, important este sa va bucurati de ce-ati reusit sa faceti si sa invatati din greseli ca sa nu le repetati la anu.O zi frumoasa si o toamna bogata va doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de vizita! A fost cat de cat bine si am valorificat tot ce s-a produs, am si cumparat pentru finalizarea conservelor de iarna. Am tras multe invataturi si cu siguranta ca in anii urmatori urmeaza altele. M-am bucurat de rosiile gustoase, am facut deja o lista cu ce-mi doresc pentru anul viitor...O toamna bogata si dumneavoastra!

      Ștergere
  5. Buna ziua!

    Am lansat de curand cu proiect in care promovam si vindem foisoare de gradina, casute in copac, balansoare si multe chestii dragute. Vroiam sa stiu daca v-ar interesa un schimb de link-uri sau o metoda de ajutor reciproc. Sunt convins ca veti gasi interesant site-ul nostru www.foisoare-gradina.ro . Astept un semn pe info@foisoare-gradina.ro .

    Va multumesc si va doresc un weekend minunat, alaturi de cei dragi!

    Valentin Danaila
    www.foisoare-gradina.ro

    RăspundețiȘtergere