Omenia

Omenia, un cuvant atat de simplu, care ar trebui sa ne caracterizeze, sa arate natura noastra de persoane inteligente, condescendente, evoluate. Numai ca omenia este tot mai mult ignorata in valtoarea asta si in lupta pentru supravietuire, si daca pot sa trec cu vederea lipsa omeniei la cineva care se zbate din rasputeri sa supravietuiasca, mi-e imposibil sa gasesc motivatia persoanelor care renunta la calitatea de om in mod gratuit si care mai au si satisfactii atunci cand rautatile lor isi ating scopul.
Nu sunt suparata, mi-e lehamite si sunt profund dezamagita si nu inteleg cum pot unii sa traiasca in micimea lor sufleteasca, multumiti si mandri de suficienta lor.

Va intrebati ce motive am sa rabufnesc? Pai simplu, ma deranjeaza angajatorii care inteleg sa profite de tinerii care nu-si cunosc drepturile(de multe ori si de noi care suntem adulti). Ieri m-am intalnit a doua oara in acest an cu situatia in care baiatul meu imi spune ca nu-si primeste banii pentru ca angajatorul a considerat ca nu a avut rezultate pe luna mai. Baiatul meu lucreaza in vanzari si la momentul angajarii l-am sfatuit ca dintre toate ofertele sa opteze pentru o companie care asigura si un salariu fix, chiar daca suma era hilara, tot am insistat pentru ea si de asemenea pentru un contract de munca care sa reflecte acest salariu.
Fara o notificare scrisa de care sa fi luat la cunostinta, in ziua in care astepti banii esti informat verbal ca de fapt nu primesti nimic si asta trebuie sa te motiveze sa muncesti mai mult. Mie personal mi se pare mai mult decat nesimtire, pai toate orele muncite de dimineata pana seara? cum apari in pontaj?  nemotivat? cfs?
Intr-o scurta discutie avuta cu managerul, care nu stia cum se rezolva situatia pentru ca nu are cunostinte de resurse umane, vizibil jenat de telefonul primit din partea mea, i-am expus punctual hotararea mea de a-i chema in instanta. De data asta am avut noroc ca are actele conforme cu realitatea si obtine banii fara probleme. Data trecuta avand un salariu nereal trecut in contract nu am putut sa-l ajut cu nimic si a ramas in paguba. Nu valoarea in sine este importanta, sentimentul ca ai fost inselat, ca stimabilii angajatori cred ca pot dispune de timpul si de eforturile tale, ca li se pare normal sa faci voluntariat si faptul ca unii inteleg sa se foloseasca de "criza" justificand lipsa de onestitate si de caracter.
Deja am scris prea mult si nu fac decat sa imi alimentez frustrarile asa ca mai bine inchei.